Seiyo Academy

Forum RPG, d`oh =]]
 
AcasaAcasa  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  MembriMembri  GrupuriGrupuri  InregistrareInregistrare  ConectareConectare  

Distribuiţi | 
 

 Innocence...

In jos 
AutorMesaj
Kuroshitsuji Reiko

avatar

Mesaje : 431
Data de inscriere : 08/02/2010

MesajSubiect: Innocence...   Mier Feb 10, 2010 2:30 am

Hey-hey-hey! Here I am with my new fic...
E cel mai nou fic al meu, asa ca sper ca mi-am mai perfectionat stilul intre timp, dar sincera sa fiu n-am mai scris de ceva vreme >>
Lectura placuta:

Capitolul I: De aici începe totul

- Tinere, trezeşte-te! Se auzi o voce aspra într-un copartiment de tren, ce părea a aparţine unui bărbat cu vârsta de aproximativ cincizeci de ani. Vreau să-ţi văd biletul de tren!
Băiatul, care tocmai fusese întrerupt din somnul său dulce îşi întredeschise cu multă greutate ochii şi începu să scormoneasca prin buzunarul său adânc de la bluză până ce dădu ce nenorocirea de bilet. Îl întinse spre controlor, iar acesta după ce îl văzu dădu uşor din cap, mulţumit.
Curând bătrânul părasi locul şi îl lăsă pe băiat din nou singur, dar înainte de asta zâmbi şters şi grăi:
- Îţi mulţumesc pentru timpul acordat şi îmi pare rău că te-am deranjat!
Băiatul îşi dădu uşor ochii peste cap, neobservabil şi începu să înjure în gând.
Mereu păţea să fie întrerupt, după părerea sa, dintr-o activitate atât de importantă şi plăcută precum somnul.
Această persoană se numea Raven O Neill şi nu avea mai mult de optsprezece ani. Era într-o călatorie, singur, spre Londra, unde urma să-şi continue studile.
Aparent părea a fi un adolescent normal, dar era total greşit acest lucru. Ochii săi căprui şi mari, ce îi stăteau sub frunte ca doi luceferi, ascundeau multe secrete, pe care nimeni nu reuşise să i le afle. De fapt, nimeni nici măcar nu încercase să se apropie de acest băiat. El trăia într-o lume a sa, total diferită de cea pe care o ştim noi. Nu credea în nimeni şi nimic: nici chiar în Dumnezeu. De altfel, nici cu familia nu prea comunica.
Privirea sa era tare blândă şi îl făcea să pară cea mai bună persoana din lume, dar nu i se potrivea.
Raven trăia doua vieţi în paralel: ziua la şcoală era distant cu toţi, colegilor deabea le răspundea cu "da" sau "nu" la întrebările ce i le adresau şi nimic mai mult. În schimb în ochii profesorilor era bine privit, datorită isteţimii lui şi bagajului de cunoştinţe mare.
Totuşi, noaptea numai era la fel, se transforma în cu totul şi cu totul altă persoana. Era un criminal. Îi plăcea să omoare, să vadă oameni suferind, care din genunchi şi cu lacrimi în ochi îl implorau să nu-i ucidă. Dar în zadar, se străduiau degeaba, căci inima lui era mai rece şi decât gheaţa şi nu avea pic de milă sau de bunătate in el. Nu îi păsa de nimic, înafară de persoana sa, desigur.
Trenul era îngrozitor de rapid si gonea ca un monstru înfometat spre un ţinut plin de bunătăţuri. Mai avea doar puţin până să ajungă la destinaţie, cea ce se putea observa cu uşurintă dupa oamenii ce alergau de colo-colo, cu bagajele în mâini, gata să coboare.
În compartimentul lui Raven se auzi oftatul lui lung, în timp ce se ridică în capul oaselor, luându-şi rucsacul imens cu bagaje. Se duse spre ieşirea din tren, strecurându-se greu printre mulţimea de oameni gălăgioşi. Chiar acolo lângă uşă dădu peste o făptură tare ciudată. O fată destul de scundă, subţirică, cu părul său negru ce-i venea până la umeri. Înfăţişarea ei era ciudată rău, hainele îi erau ciudate, aproape totul era aşa la ea. Ochii acestei fete erau adăpostiţi de o pereche de ochelari negri, prin care lumea nu îi putea vedea deloc privirea. Era ţinută de mână de o femeie in vârsta, care la prima vedere părea mama ei.
Băiatul o cercetă atent cu privirea, examinând-o din cap până în picioare. Singurul cuvânt pe care îl putea folosi s-o caracterizeze era "ciudată". Şi-l repetă în gând de-o mie de ori, dar fu întrerupt de un sunet puternic provocat de monstrul pe patru roţi şi astfel îl trezi pe băiat la realitate.
El fu prima persoană care coborâ din tren, într-o grabă mare, cum nu s-a mai pomenit până acum. Nu suporta agitaţia, o ura şi se ferea de aşa ceva ca de diavol.
"În sfârşit, se pare că am ajuns" răsuflă el uşurat, în timp ce mergea cu paşi repezi.
Londra toată se întindea în faţa lui. Urma să înceapă o viaţă nouă, să trăiască pe cont propriu şi să se bucure de libertatea pe care părinţii săi nu prea doriseră să i-o dăruiască pe tavă, până acum.
Cu gândurile aiurea, cu privirea în pământ şi cu aceaşi viteză de mai devreme se îndrepta spre locul unde urma să locuiască. Avea noroc căci cunoştea deja foarte bine Londra, fusese în copilărie de multe ori aici. De atât de multe ori încât ajunsese să cunoască acest oraş precum cel în care prinsese viaţă, Liverpool. Nu dură prea mult să ajungă la destinaţie, sau cel puţin aşa i se păru lui.
Aşadar, ajunse la o casă cu două etaje care părea foarte veche. Culoarea-i se potrivea de minune cu peisajul de toamnă din jurul ei şi-ti dădea impresia că acolo locuia un om în vârsta. Şi ăsta era şi adevărul!
Proprietarul era un bătrân de şaizeci şi patru de ani, fără familie, care caza la el acasă elevi, să nu se simtă singur. Îi plăcea să-i privească citind, învăţând, distrându-se, jucându-se... numai pentru că îi reaminteau de el în vremurile bune.
Aflat în faţa uşii, Raven îşi aranjă puţin jacheta şi-şi drese glasul, tuşind incet. Apăsă cu toată palma pe sonerie preţ de câteva clipe şi spre surprinderea lui, uşa se deschise în câteva momente.
În faţa lui se afişă acel bătrân, cu chipul lui palid, cu o expresie ce te ducea cu gândul că fusese încercat şi trecut prin multe peripeţii la viaţa lui.
Afişă un zâmbet prietenos şi cu vocea lui blândă îi zise tânărului:
- Tu trebuie să fi Raven! Mă numesc Collin şi mă bucur că ai venit la mine. Crede-mă baiete... aici nu vei duce lipsă de nimic, îţi va plăcea, ai să vezi. Şi stai să-i vezi şi pe restul băieţilor din casă, nişte nebuni şi jumătate! Haide, intră, intră, nu sta în frig! Îl îndemn vocea sa minunata.
- Mă.. buc... bucur şi eu să vă cunosc! O spuse el printre dinţi, fiindcă nu suporta să facă pe politicosul, dar simţi că de data asta era nevoie s-o facă.
Intră în acea casă veche şi rămase aproape cu gura căscată când văzu cât de frumoasă era pe interior. Nu prea îi venea să creadă, dar îi plăcea lucrul acesta.
Examină bine sala cea mare, care se afla în faţa lui, cu uşile deschise larg. Acolo se mai aflau câţiva tineri. Unii se jucau şah, alţi stăteau lângă un cămin, la caldură, pălăvragind de zor. Deci erau nişte adolescenţi normali, clar nu se potriveau cu Raven. Numai unul singur îi atrase privirea în mod special: un băiat, care părea să fie cel mai mic dintre toţi. Stătea tolănit pe canapeaua de lângă fereastră şi citea o carte imensă, cu paginile galbene şi puţin rupte în colţuri.Când el şi Collin pătrunseră în sală toţi se opriră din activitate şi se uitară către noul coleg.
Imediat săriră pe el, încercând să facă puţin cunoştintă cu acesta şi să-i zâmbească prieteneşte. Băiatul însă îi respinse pe toti cu privirea lui rece, ce te făcea să simţi un fior prin întregul corp şi-un gol în stomac.
Nu reţinu numele nici unui băiat, decât pe al celui ce îi atrase privirea. Pe el îl chema Tom şi era deabea în clasa a noua. Era într-adevăr cel mai mic de acolo, dar şi cel mai liniştit. Stătea mai mereu singurel şi citea de zor. Asta era pasiunea lui încă de când învăţase să citească. Cu toate acestea ştia şi să se distreze şi era privit de toţi din casă cu mult respect.
Raven simţi nevoia să intre în vorbă cu el, dar se răzgândi, deoarece simţi oboseala cum îi mişună prin corp. Plecă în noua lui cameră, unde se trânti pe pat şi uită şi de bagaje să le despacheteze. Această odaie nu era prea mare, dar era perfectă pentru el. Vopsită toată în culoarea albastru, era ocupată de un pat imens, un birou, un dulăpior şi-o bibliotecă, aşezată chiar deasupra patului.
De cum îşi închise ochii adormi imediat, călătoria aceea cu trenul şi miile de lucruri ce îi întrerupseră somnul îl obosiseră complet, aşa ca adormi de îndată. Plus că mâine era prima zi de şcoală şi avea de gând să se fie odihnit pentru atunci.
În această noapte dormi fără să facă măcar o mişcare, fără să mai viseze ceva sau fără să se trezească din oră în oră ca să bea apă, cum obişnuia. Orele se scurseră mai repede ca niciodata şi soarele îşi făcu în cele din urmă apariţia pe cerul senin. Strălucea foarte puternic astăzi, parcă în aşa fel încât să-i încurajeze pe elevi la începutul noului an şcolar.
Ceasul lui Raven începu să urle prin toată camera şi îl trezi imediat. Sări din pat ca ars şi îşi caută cu privirea bagajul. Înşfăcă din el o uniformă banală, compusă dintr-o pereche de pantaloni negri, o cămasă albă şi o jachetă tot neagra. Se îmbrăcă foarte repede şi fu primul la baie, spre norocul lui. Se spălă şi îşi aranjă in grabă parul său mai rebel, apoi ieşi de acolo.
Simţea ca avea o energie cam ciudată şi era nerăbdător să îi cunoască pe noii lui colegi, care sigur că vor fi ca restul: nişte neghiobi în ochii lui. Raven îşi aşeză ghiozdanul pe un umăr şi ieşi din casă, fară să spună nimănui nimic. Plecă spre şcoală, mergând cam încet. Oricum, nu era nici o grabă, având în vedere că plecase cam devreme, dar astfel putea admira mai bine locurile.
În drumul său urmărea cu privirea toţi oamenii care treceau pe lângă el, în timp ce muzica urla în caştile sale de la mp4. Ca deobicei, nimeni nu-şi dădea privirea asupra acestui băiat, iar dacă o făcea, şi-o întorcea repede, fiindcă se simţea prost, ca şi când ar fi văzut un diavol cu chip de înger. Ştia că era privit aşa de toată lumea, dar îi plăcea că oamenii îi cunoşteau aceasta latură rea a lui. Avea şi una bună, dar o ţinea bine ascunsă, urma s-o folosească numai în faţa unei singure persoane, pe care momentan nu o descoperise.
La un moment dat, îi reveni imaginea acelei fete din tren, o ciudată, dar îi plăcea când mai dădea şi de oameni diferiţi de restul, iar acea fată chiar era diferită. Părea că vine de pe o alta planetă, zău aşa.
Pierdut printre gânduri nici nu realiză când ajunse la şcoală, deabea după ce pătrunse în curte şi auzi mai multă gălăgie reveni cu picioarele pe pămant.
Clădirea în care urma să studieze era pur şi simplu imensă. Era un liceu foarte vechi, dar totodata cel mai bun din Londra, iar el prinsese loc acolo. Chiar era inteligent şi se mândrea într-un fel cu asta, îl făcea să se simtă superior altora. Dar uneori se simţea aşa şi datorită "celeilate vieţi" pe care o trăia în noapte.
Sunetul enervant al unui clopoţel răsună în toată curtea liceului, anunţând noul an şcolar care oficial începuse din acel moment. Raven mări pasul şi întră în şcoală, grăbindu-se spre noua lui clasă, dar ajunse puţin cam târziu.
Toţi elevi intraseră deja, numai el era pe hol, indreptandu-se spre locul unde avea să înveţe. Dădu ochii cu o profesoara tânără si draguţică ce era defapt diriginta lui, pe nume Emeline. Ea, văzându-l pe noul băiat în cancelarie într-o poză ce stătea bine într-un dosar cu elevii noi de anul acesta, îl recunoscu imediat.
- Raven, sunt bucuroasă să te am ca elev! Eu sunt diriginta ta, Emeline!
Baiatul făcu o mică plecăciune şi se chinui să schiţeze un zâmbet. Reuşi, cam forţat şi îi spuse:
- Mă scuzaţi că am întârziat, doamna Emeline, nu se va mai repeta.
- Haide lasă, doar e prima zi, nu o să te cert! Acum urmează-ma! Îi făcu aceasta semn baiatului să vină după ea.
Deschise uşa clasei şi întră, cu noul elev în spatele său. Se opri în faţa clasei şi cu-n zâmbet foarte larg pe chip, îi privi copii precum o mamă blândă ce îi iubeste enorm şi începu să le vorbească şi să le ureze succes în noul an şcolar. Când termină cu toate acestea îl prezentă şi pe Raven:
- Copii, acum vreau să îl cunoaşteţi pe noul vostru coleg! Numele lui e Raven O'Neill. Vă rog să vă purtaţi bine cu el!
Toată clasa îl salută, iar el murmură un "bună", râzând în sinea sa de profesoară, care fusese atât de banală când îl prezentă. Emeline îi propuse să se aşeze undeva în a doua bancă de pe rândul de la fereastră, în care stătea singur un băiat.
În drum spre locul acela privirea îi fu brusc furată de o persoană care i se păru cam cunoscută. Era chiar fata aceea ciudată din tren. Avea tot aceiaşi ochelari pe ochi şi tot în aceleaşi haine era îmbrăcată.
Rămase în loc câteva momente, fără să clipească şi o privi intens.
" Ce? Voi fi coleg cu ea? Asta e ciudat, chiar nu mă aşteptam să o mai revăd vreodată!" Îşi spuse el, iar treptat îşi reveni din şoc şi se aşeză în bancă.
Ziua începu şi orele se desfăşurară normal, dar Raven statea numai cu ochi spre acea făptura...



And that's all... for a moment^^ ma scuzati daca mai am greseli pe acolo de scriere, de exprimare sau daca nu am pus chiar peste tot diacritice. Eu am corectat si sper ca am facut-o asa cum trebuie.
Sper ca va placut. Ja` *huuug*
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Hayate

avatar

Mesaje : 14
Data de inscriere : 08/02/2010
Varsta : 26

MesajSubiect: Re: Innocence...   Mier Feb 10, 2010 10:49 am

Pff păi doar am terminat de citit şi nu-mi pot da încă cu părerea asupra conţinutului , având în vedere faptul că e primul capitol şi nu prea se întâmplă nimic important.
Uhm greşeli de tastare nu prea am văzut poate doar una , două , diacritice habar n-am , încă nu m-am obijnuit nici eu cu ele , greşeli gramaticale nu am sesizat , descrierea cred că e şi ea suficientă.Mă rog să lăsăm chestiile astea , adică nu le iubesc , mă interesează mai mult povestea.
Deci în legătură cu povestea: consider că nu trebuia să spui chiar din primul capitol de viaţa sa dublă , ci să-l ni-l prezenţi aşa cum se comportă în timpul zilei , apoi în următorul capitol să ne surprinzi descriindu-l în plină acţiune noaptea.Uhm şi fata aia , deja e prea curios în privinţa ei , nu ar trebui să fie , având în vedere caracterul său , eu cred că mai bine aceea fată făcea ceva şocant chiar şi pentru el sau ştiu şi eu , adică nu doar prin simplul fapt că o vede să se simtă intrigat.
Well succes în continuare la scris!Bagă repede continuarea , să vedem cum evoluează lucrurile.
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Hero Jaejoong

avatar

Mesaje : 511
Data de inscriere : 08/02/2010

MesajSubiect: Re: Innocence...   Mier Feb 10, 2010 10:06 pm

Vai vai bro si cum m-o atras titlu' ala. De ce nu te uiti peste greselile de tastare si recitesti ficul de vreo 3 ori inainte de-al posta?

dădu ce nenorocirea = dădu de nenerocirea... aa şi că tot vorbim de asta, acu mă trezii. Nenorocirea de bilet? Aww da ce-o făcut săracu bilet incât să-i schimbi sexu intr-un sentimentO_o [nici aici nu ştiu de am zis bine, personal ştiu că se foloseşte nenorocita/ nenorocitul.] Ca nenorocita viaţă, iar nenorocirea se zice numai în cazuri de genul: iar nenorocirea a dat peste el.

Acum să lăsăm sintagma aceasta la o parte şi continuăm.

Proastă comparaţie la ochii căprui cu luceferii. În primul rând, luceafărul e numai unul si în al 2-lea rând te duce cu gându spre ceva mare şi alb, adică cum e steaua în sine. Eee şmechere ai de gând să zici că ai mai descoperit unul pe lângă Eminescu!

Sincer nu-mi place cum sună nimeni nu încercase. Nimeni nu încercă mi se pare mai plauzibil pentru frază.

Nu sunt două puncte după nimeni şi nimic ci o virgulă, căci nu prezinţi atuncea o idee, ci o continui.

Ai mâncat ă-ul de la persoană si ă-ul de la două. Ehe ţi-am zis că trebui uitat de foarte multe ori peste fic.

Şi că tot vorbin de ăăăă, cu cât trec mai jos cu atât mai descopăr ceva.

Raven trăia doua vieţi în paralel: ziua la şcoală era distant cu toţi, colegilor deabea le răspundea cu "da" sau "nu" la întrebările ce i le adresau şi nimic mai mult. - oare începând cu colegilor nu începe o propoziţe diferită? De ce îl înlocuieşti pe punct cu virgula? Şi el ţi-a greşit? Mărlane au mai devenit semnele acestea de punctuaţie.

cunoştinţe mare /:) ţie îţi place cum sună? că mie nu. Eu mă iau după: bagajul de cunoştiinţe, mare. [cred că la el te refereai căci mare sigur nu merge cu cunoştiinţe]

Încearcă să renunţi la gerunziu! Să vadă oamenii cum suferă sau că suferă suna mai muzical urechilor.

Inima lui era mai rece chiar decât gheaţa. Ştiu că asta vroiai să spui!

Bunătăţuri? acum e şi DEX-ul supărat pe tine. Bunătăţi! şi se mai supără odată când aude: cea ce XD ştiu vrei să zici: ceea ce!

Nu mă mai leg de faptul că nu pui ăăă-uri. De tot te apucaşi să-l faci cu diacritici fă-l de tot mamă dragă.

Mamă mai mult mai ameţit când explicai ciudăţenia feteiO_O şi eu nu am dedus ce culoare are părul fetei !

î-ul de la final se scrie cu î, nu cu â.

Şi nici bătrânului nu i-am auzit culoarea părului sau de-l are. Voi presupune ori chel ori alb.

Paginile nu sunt rupte în colţuri ci la ele. Ştiam şi eu că ştii.

Ştii care e culmea că îmi făceai morală când foloseam "seră" la finalul verburilor, că e la plural şi tu ce-mi arăţi prin obosiseră?

Pei dacă colegii erau neghiobi de ce vroia cu nerăbdare să-i cunoască? Ţie îţi place să mă bagi în ceaţă.

Iar gerunziu. Plecă pe şcoală şi mergea mai încet. Şi ţie îţi place cum sună în fic, nu? şi btw: fraza are cam multe repetiţii, tot pleacă şi pleacă şi iar pleacă şi apoi pleacă din nou.

Zău aşa merge mai bine ca replică a personajului sau gând decât replică a autorului.

Vezi că pe lângă ăăăă-uri spre final uiţi şi şşşş-uri. [ex: iubeşte]

Acu după ce ţi le-am zis vrei să te scuz yote n-ai pretenţii! Da hai totuşi să-ţi zic părţi bune:
- îmi place ideea e nouă, e unică, sigur nu a mai fost folosită [mai mult în filme personalitatea dublă]
- îmi place cum descrii , dar nu ai stil propriu:-? da merge.
- mi-a plăcut la nebunie când ai făcut trenul monstru.
- îmi place că pe băiat îl atrag ciudăţeniile [da e totuşi criminal nu?]


Şi etc.

Spor la scris in continuare! Gambatte kudasai! PS: Ţi-am zis că critic
Sus In jos
Vezi profilul utilizatorului
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Innocence...   

Sus In jos
 
Innocence...
Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Seiyo Academy  :: OFF-TOPIC :: Fan Works :: Fan Fiction-
Mergi direct la: